Evaluarea nivelului de dezvoltare a copiilor în vederea înscrierii în clasa pregătitoare

       Dragi părinți, în acest moment important pentru copil, și anume, începutul unei noi etape din ciclul vieții, dorim să venim în întâmpinarea dumneavoastră, sprijinindu-vă în  procesul de decizie.
       Vă recomandăm, ca înainte de a înscrie copilul la școală mai devreme de împlinirea vârstei de 6 ani, să vă asigurați că fiul/fiica dumneavoastră este pregătit/pregătită pentru a face față programului, ritmului de lucru, are ”bagajul” necesar unei  bune adaptări școlare.
        Astfel, vă propunem o fișă de observare care conține o serie de comportamente necesare unui debut școlar de succes. Nu excludem subiectivismul în notarea comportamentelor copilului văzut în mediul familial. De aceea, părinții trebuie să acorde importanță și referințelor date de doamna educatoare, cu atât mai mult cu cât,  aceasta este persoana care l-a observat pe copil în interacțiunea cu colegii, cu adulții, în timpul sarcinilor, jocurilor și pe parcursul unei perioade mai îndelungate de timp.
        Dacă doriți să cunoașteți mai multe aspecte legate de dezvoltarea copilului preșcolar, ne puteți contacta la adresa de e-mail: office@cjraehd.ro .
Vă dorim succes și multă răbdare !